Se spune că organizarea unei nunți este stresantă, costisitoare și că acolo încep primele certuri. Noi nu suntem de acord cu aceste afirmații. Credem că atunci când pregătirile sunt făcute din timp, cu resursele potrivite și oamenii dragi, organizarea unei nunți poate genera doar emoții pozitive și stare de bine. 

Am adunat 5 resurse gratuite care te vor ajuta să fii mai aproape de nunta perfectă.

1. Pentru a afla ultimele tendințe în domeniu: issuu

Aceasta este locația perfectă online pentru a răsfoi și citi reviste din orice domeniu. Puteți găsi ultimele ediții, sau chiar arhive ale unor reviste cu tematica nunților. Nouă ne plac foarte mult cei de le The Knot - o revistă deosebită asociată site-ului de organizare a nunților care apare de 4 ori pe an și oferă informații utile, dar și fotografii superbe pentru inspirație. Există și publicații naționale care sunt prezente pe această platformă, Ghidul Miresei fiind una dintre ele.

2. Pentru idei creative și inspirație: pinterest

Nu puteam să nu menționăm Pinterest în această listă pentru că acest site probabil este prima “oprire” atunci când vine vorba despre idei creative, bricolaj și planificare în același timp. De la idei pentru mărturii, invitații,  aranjamente florale, până la  buchetul miresei, modele de rochii sau costume, idei pentru decorul sălii, orice poate fi găsit pe Pinterest. Este foarte simplu să vă faceți un cont și să începeți să “pin-uiți” tot ce vă place. Un sfat ar fi să vă faceți multe board-uri (panouri) pentru a avea toată informația structurată din timp. Câteva exemple pentru început ar fi:  The Wedding scoop sau My wedding. Orice stil ați alege pentru nunta voastră, aici veți găsi idei interesante pentru a le aplica.

3. Pentru a vă crea propriile invitații de nuntă: canva

Dacă aveți nevoie de invitații pentru nuntă și nu vreți să vă depășiți bugetul, sau vreți să vă puneți creativitatea la încercare, acesta este locul perfect pentru asta. Pe Canva puteți crea o mulțime de lucruri frumoase, fără a avea cunoștințe complexe de design grafic.  Ei au o secțiune întreagă dedicată invitațiilor pentru nuntă, trebuie doar să schimbați textul și culorile astfel încât să se potrivească nunții voastre. Design-urile propuse de ei sunt foarte frumoase. Există și variante care pot fi cumpărate la un preț de 1$, ceea ce nu este mult. Preferata noastră este aceasta într-un stil artdeco .

4. Pentru inspirație și informare apelați la site-uri cu și despre nunți.

Există o mulțime de site-uri de nișă unde puteți găsi informații și contacte pentru cele mai diverse servicii. La un simplu search pe google veți identifica cu ușurință informații despre fotografi, servicii de catering, decoratori în proximitatea voastră, sau în locația unde alegeți să organizați nunta. Cuvintele cheie ca “fotograf Cluj” sau “organizare nuntă” sigur vor genera informațiile de care aveți nevoie. Căutați recomandări online, recenzii și bloguri. Toate sunt la câteva clickuri distanță.

5. Pentru detalii despre organizare, interviuri cu prestatori de servicii, detalii funny și o mulțime de idei interesante aveți blogul nostru: Cheerup

Noi, cei de la Cheerup încercăm să facem “mai mult decât scrie în fișa postului” și pe lângă serviciile de photobooth creativ, vă oferim constant idei noi atât în legătură cu nunta, cât și cu alte evenimente importante din viața voastră, care merită ținute minte. Abonați-vă la newsletterul nostru și fiți cu ochii în patru pentru că pregătim ceva foarte frumos în câteva zile ;)

Acestea au fost cele 5 resurse gratuite pentru organizarea nunții la care ne-am gândit noi, Cheerup. Ce alte resurse cunoașteți voi?